Tort cu faina de migdale - varianta revizitata.
Este un desert tipic zonei Mantova (Italia). Se pare ca paternitatea acestui desert o detine o familie de cofetari elvetieni - familia Putscher - ce la sfarsitul lui 1700 a deschis o serie de cofetarii in zona Mantova si a vrut sa dedice acest desert meleagurilor natale.
Ingrediente:
Pentru discurile cu faina de migdale:
3 albusuri
250 g faina de migdale
300 g zahar pudra
un praf de sare
sucul de la jumatate de lamaie pt a bate bine albusul
Pentr crema cu vin (zabaione):
2 galbenusuri
2 linguri zahar pudra
4 jumutati de coaja de ou de vin alb parfumat (marsalla poate fi)
Pentru crema de unt:
200 g unt
200g zahar pudra
3 lingur cacao amara
1 lingua de lapte
Pentr ornat:
migdale felii
Pentru discurile cu faina de migdale: albusurile se bat bine cu praful de sare si sucul de lamaie, apoi se adauga treptat zaharul si usor faina de migdale pastrand compozitia afanata.
O treime din compozitie se pune in conul de plastic pentru ornat si se alege un varf subtire. Se face o spirala cu varful subtire, distribuind spirele una langa cealalta pana se obtine un disc cu un diametru de 20 -22 cm.
Acelasi procedeu se repeta si pentru celalalte 2 discuri.
Discurile se pun in cuptorul incalzit la 160 grade Celsius pe foaie de silicon sau hartie de copt unsa cu putin ulei. Se lasa la cuptor 12-15 minute, sunt gata cand se rumenesc usor.
Pentru zabaione: galbenusurile se freaca bine cu zaharul pana se albesc apoi se adauga vinul. Compozitia astfel obtinuta se pune pe aburi, mestecand mereu, pana cand se emana un parfum intens. Apoi se lasa la racit.
Pentru crema de unt: untul cu zaharul si cacao se amesteca, de preferat cu mixerul, pana se obtine o compozitie cremoasa. Apoi se adauga lingura dse lapte si se omogenizeaza.
Se unge un disc cu o treime de crema de unt, deasupra se aseaza un alt disc si se pune deasupra toata crema de vin, apoi ultimul disc. se imbraca totul cu restul de crema de unt si se orneaza cu feliile de migdale.
Cei care au gustat-o o pomenesc si dupa cateva luni de zile! :)
Spor la treaba si ... pofta buna!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu